Green Deal: taxa pe carbon la frontiere și provocările pentru companii

Green Deal: Uniunea Europeană analizează crearea unei taxe pe carbon la frontieră pentru a proteja UE de importurile mai ieftine și cu amprentă ridicată de carbon, care concurează cu întreprinderile europene și generează „scurgeri de carbon”.

În cadrul Green Deal, Uniunea Europeană va revizui numeroase texte pentru a consolida legislația de mediu, vizând domenii precum finanțarea (definirea activităților „verzi” prin taxonomie, pentru a orienta mai bine investițiile), transporturile (eliminarea autovehiculelor termice până în 2035), locuințele, construcțiile, economia circulară (posibila creare a dreptului la reparație) și reciclarea deșeurilor.

De asemenea, am asistat în ultimele zile la primele reflecții privind crearea unui mecanism de taxare a carbonului la frontierele Uniunii Europene. Acest dispozitiv se înscrie în obiectivul de atingere a neutralității climatice până în 2050, în conformitate cu țintele Acordului de la Paris privind clima (limitarea creșterii temperaturii medii sub 2°C).

Ce legătură există între aceste ambiții de mediu și o taxă pe carbon?

Așa cum sugerează și numele, taxa pe carbon vizează taxarea carbonului, sau mai degrabă taxarea bunurilor a căror producție generează emisii de CO2, principala cauză a creșterii temperaturii la suprafața planetei și a schimbărilor climatice care decurg din aceasta.

Până în prezent, aceste consecințe, sau externalități, negative legate de emisiile de CO2 sunt puțin luate în considerare. Într-adevăr, emisiile de gaze cu efect de seră (GES), în frunte cu CO2, sunt în acest stadiu puțin reglementate, ceea ce implică un preț al carbonului implicit apropiat de 0.

Aici intervine tarifarea carbonului, din care taxa pe carbon este un instrument, la fel ca piața cotelor de emisii (sau drepturi de a polua) care există în UE.

Spre o tarifare mai generalizată a carbonului, pentru a favoriza activitățile cu emisii reduse?

Prin atribuirea unui preț carbonului, aceste mecanisme transmit un semnal de preț consumatorilor și companiilor, penalizând bunurile și serviciile cu cele mai mari emisii de CO2 și orientând capitalul (investiții, consum) către actorii mai puțin poluanți. Iar veniturile obținute de guverne consolidează resursele statelor pentru a demara tranziția energetică și ecologică.

O taxă pe carbon la frontierele UE pentru protejarea companiilor europene

Taxa pe carbon la frontierele Uniunii Europene vizează mai multe obiective:

• Penalizarea exporturilor destinate UE care generează cele mai mari emisii de CO2 (în esență, penalizarea importurilor a căror intensitate a carbonului depășește standardele europene).
• Punerea pe picior de egalitate a companiilor europene, supuse unor reglementări de mediu din ce în ce mai exigente și costisitoare, cu întreprinderile din afara UE, care beneficiază adesea de un cadru mai puțin strict ce le permite să producă la costuri mai mici. Obiectivul este, așadar, limitarea „scurgerilor de carbon”, expresie care desemnează delocalizarea industriilor cu cele mai mari emisii de CO2.
• Impunerea, într-o anumită măsură, a unui preț minim pentru emisiile de CO2.

Acest proiect, inițiat de deputații Parlamentului European, va ajunge în curând în mâinile Comisiei Europene, care își va formula propunerea în iunie, aceasta urmând să fie ulterior supusă statelor membre. Această taxă pe carbon la frontieră ar putea intra în vigoare în 2023.

Taxa pe carbon trebuie analizată în raport cu un alt mecanism, sistemul de comercializare a cotelor de emisii (EU ETS), sau European Union Emission Trading Systems (EU ETS), deja în vigoare în cadrul Uniunii Europene.

O taxă pe carbon ca supliment la sistemul de comercializare a cotelor de emisii al UE (EU ETS), în vigoare din 2005

Lansat în 2005, acest sistem este cunoscut și sub denumirea de „piața drepturilor de a polua”, deoarece ideea generală a acestui mecanism este de a aloca sectoarelor de activitate cu cele mai mari emisii de CO2 (siderurgie, chimie, producția de energie electrică, construcții) o cantitate maximă de emisii de CO2 pe an (cotele), al căror număr total scade în fiecare an pentru a atinge obiectivele de reducere a emisiilor.

Dacă o companie generează mai multe emisii decât cotele care îi sunt alocate, trebuie să cumpere diferența, ceea ce echivalează cu o penalizare.

Ideea acestui mecanism este mai degrabă de a limita nivelul maxim al emisiilor de CO2 prin organizarea rarității cotelor, ceea ce determină un nivel de echilibru al prețului CO2 pe piață.

În cadrul pieței europene a cotelor de emisii, distribuția cotelor către diferitele companii vizate se face în două moduri:

• O alocare gratuită pentru sectoarele (oțel, ciment, în special) supuse concurenței străine
• O scoatere la licitație pentru celelalte companii (sectorul energiei electrice, în special), care generează venituri fiscale pentru guverne. Veniturile obținute de guverne din aceste licitații s-au ridicat la aproape 14 miliarde EUR în 2019, din care cel puțin jumătate trebuie utilizate în scopuri climatice sau legate de energie, conform cerințelor directivei europene care a creat sistemul de comercializare a cotelor.

Confruntată cu limitele acestui sistem de cote, UE a luat mai multe măsuri, în special pentru a crește prețul cotelor de CO2 tranzacționate pe piață și pentru a accelera reducerea plafonului cotelor alocate în fiecare an (-2,2% pe an în timpul fazei 4 a SEQE, din 2021 până în 2030).

Evident, aceste două mecanisme sunt complementare. De altfel, unii deputați europeni pledează pentru eliminarea alocărilor gratuite de cote de emisii, prevăzute pentru a limita scurgerile de carbon menționate mai sus, care nu ar mai fi necesare în cazul creării unei taxe pe carbon la frontieră.

„Taxa pe carbon”, implementată la nivel național în mai multe țări

Alte forme de taxă pe carbon există, de altfel, în mai multe state europene, cum ar fi în Suedia, unde o taxă pe carbon vizează combustibilii fosili (carburant, păcură), în Regatul Unit și chiar în Franța (din 2014).

În Regatul Unit, care a ieșit recent din Uniunea Europeană, taxa pe carbon introdusă în 2013 a provocat o scădere drastică a ponderii cărbunelui în producția de energie (de la aproape 40% în 2012 la mai puțin de 2% în 2019*), asociată cu o creștere notabilă a ponderii energiilor regenerabile. Concret, această taxă impune producătorilor de energie electrică un preț minim al carbonului, care urmează să crească de-a lungul anilor.

În ceea ce privește Franța, este vorba despre o componentă de carbon integrată în calculul taxelor pe produsele energetice (gaz natural, cărbune), a cărei creștere regulată este prevăzută prin lege. Guvernul francez a prevăzut în 2018 accelerarea creșterii acestei taxe, provocând declanșarea crizei vestelor galbene. Deși guvernul a decis să anuleze majorarea acestei taxe, aceasta nu a dispărut.

Așa cum arată discuțiile în curs la nivel european, identificarea surselor de emisii de CO2 este esențială pentru înțelegerea provocărilor climatice. Acesta este primul pas către atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor la care s-au angajat Franța și UE, în vederea limitării schimbărilor climatice.

Keewe oferă clienților săi Photo Carbone, pentru a vă măsura emisiile de GES

De aceea, Keewe a creat Photo Carbone, pentru a permite clienților noștri să își măsoare cu ușurință emisiile de GES, primul pas pentru a iniția tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon a companiei dumneavoastră și pentru a obține numeroase beneficii: consolidarea brandului, câștigarea de cote de piață, anticiparea viitoarelor schimbări de reglementare, atragerea de noi talente sensibile la angajamentul angajatorului lor.

Pentru a afla mai multe, contactați-ne la climat@keewe.eu