Știați că schimbările climatice au existat dintotdeauna?

Ne-am gândit să organizăm o sesiune de istorie la final de an pentru a înțelege când am avut primele indicii că ceva se schimbă la nivelul climei și al mediului, iar răspunsul a fost surprinzător! Primele schimbări climatice înregistrate datează din anul 2100 î.Hr., să spunem doar că, pe atunci, nu era chiar vina omului.

Teama de condițiile meteorologice extreme a existat dintotdeauna

Pământul se confruntă cu schimbările climatice de când există. Una dintre cele mai importante opere ale literaturii universale, Epopeea lui Ghilgameș din Mesopotamia antică (circa 2100 î.Hr.), este un bun exemplu în acest sens.

Personajul principal este regele Ghilgameș, care domnea peste orașul Uruk (The Opec Fund of International Development). El dorește să trăiască veșnic, așa că îl întâlnește pe luntrașul Utnapiștim.

Utnapiștim îi povestește că zeii pregătesc un potop teribil. „Dărâmă-ți casa, construiește o corabie; renunță la bogății, caută viața; nu fi lacom, salvează-ți viața. Adu tot felul de creaturi vii în corabia pe care o construiești.” O poveste destul de asemănătoare cu cea a lui Noe.

Lecția de învățat? Dacă îi supărai pe zei, erai pedepsit, iar pedeapsa afecta mediul înconjurător. Așadar, teama de schimbările climatice a fost prezentă încă de la începuturile lumii.

Da, schimbările climatice au existat dintotdeauna, dar în ce moment am început să percepem că lucrurile evoluează într-un mod mai continuu?

Există diferite date cheie. Să le trecem în revistă pas cu pas.

1896. Svante Arrhenius și ipoteza încălzirii industriale

Cu mult înainte ca nivelul de CO2 să fie măsurat sistematic, Arrhenius a fost primul om de știință care a teoretizat că arderea industrială a cărbunelui ar putea amplifica considerabil efectul de seră natural.

El a furnizat un calcul cantitativ, deși rudimentar, al încălzirii potențiale care ar rezulta dintr-o dublare a nivelului de CO2 atmosferic. Această lucrare a încadrat întreaga dezbatere privind încălzirea globală pentru secolul următor, stabilind prima referință științifică pentru sensibilitatea la creșterea temperaturilor.

1938–1958. Adevărul și dovada

Un om de știință amator puțin cunoscut, numit Guy Callendar, intră în istorie descoperind că planeta s-a încălzit.

În 1938, inginerul specializat în tehnologii cu abur, Callendar, decide să ia o pauză de la munca sa zilnică și începe să colecteze meticulos date de la 147 de stații meteorologice din întreaga lume.

Efectuându-și toate calculele de mână, el a descoperit că temperaturile globale crescuseră cu 0,3 °C în cei 50 de ani precedenți. Callendar a susținut, la fel ca predecesorul său Arrhenius, că emisiile de dioxid de carbon provenite din industrie erau responsabile pentru încălzirea globală.

Cu toate acestea, acest lucru a fost ignorat în mare măsură de ceilalți oameni de știință.

A fost descoperirea Curbei lui Keeling în 1958 cea care a furnizat prima dovadă cantitativă incontestabilă că activitatea umană modifica atmosfera.

Lansând măsurători zilnice și meticuloase la Mauna Loa, Charles David Keeling a documentat vizual creșterea accelerată a nivelului de CO2. Aceste date au transformat ipoteza încălzirii într-o realitate măsurată, oferind cel mai emblematic simbol al impactului uman asupra planetei.

1967. Primul model climatic computerizat precis

Modelul (un scenariu de proiecție în viitor bazat pe datele din prezent) creat de Manabe și Wetherald a fost primul care a tratat cu precizie atmosfera, oceanele și norii Pământului ca pe un sistem interconectat. Acesta a oferit o predicție fiabilă: dublarea nivelului de CO2 ar duce la o creștere a temperaturii cu două grade.

Faptul că predicția acestui model timpuriu rămâne foarte coerentă cu simulările complexe ale supercalculatoarelor moderne a consacrat modelarea drept instrumentul esențial pentru proiectarea riscurilor viitoare și orientarea politicilor.

1987. Repararea stratului de ozon

Adoptarea Protocolului de la Montreal privind substanțele care epuizează stratul de ozon, la 16 septembrie 1987, a marcat un punct de cotitură în istoria mediului înconjurător.

Gaura a atins cea mai mare extindere zilnică pentru anul 2025 pe 9 septembrie, ajungând la 22,86 milioane de kilometri pătrați. Aceasta este cu aproximativ 30% mai mică decât cea mai mare gaură observată vreodată în 2006, care a avut o suprafață medie de 26,60 milioane de kilometri pătrați.

1988–1997. IPCC și Protocolul de la Kyoto

Crearea Grupului interguvernamental privind schimbările climatice a marcat trecerea de la un subiect pur științific la o problemă politică globală.

Singurul obiectiv al IPCC este de a sintetiza munca a mii de oameni de știință din întreaga lume în rapoarte clare și relevante pentru factorii de decizie politică.

Acesta a oferit o voce științifică unică, unificată și autoritară, stabilind încrederea și credibilitatea necesare pentru ca guvernele naționale să înceapă negocierile și acțiunile politice coordonate la scară internațională.

În cel de-al doilea raport de evaluare, IPCC a făcut declarația definitivă conform căreia „echilibrul dovezilor sugerează o influență umană perceptibilă asupra climei globale”.

Acesta a fost momentul în care consensul a trecut de la „s-ar putea întâmpla” la „se întâmplă, iar noi suntem responsabili”. Această afirmație științifică a oferit baza directă pentru Protocolul de la Kyoto din 1997, marcând începutul eforturilor internaționale de reducere a emisiilor.

2015.Acordul de la Paris

Acordul de la Paris reprezintă consensul global asupra unui obiectiv specific pentru siguranța planetară. Spre deosebire de tratatele anterioare, 195 de națiuni s-au angajat să atingă obiectivul ambițios de a limita încălzirea globală la 1,5 grade.

Acest acord a transformat cadrul global de la mandate impuse de sus în jos la contribuții determinate la nivel național, de jos în sus, asigurând o participare cvasi-universală și stabilind un prag simbolic crucial pentru a evita cele mai catastrofale puncte de inflexiune climatică.

2025. Majoritatea energiilor regenerabile

Energia regenerabilă a depășit cărbunele ca principală sursă de electricitate la nivel mondial în prima jumătate a acestui an, o premieră istorică.

Cererea de electricitate este în creștere în întreaga lume, însă dezvoltarea energiei solare și eoliene a fost atât de puternică încât a acoperit 100% din cererea suplimentară de electricitate, contribuind chiar la o ușoară scădere a utilizării cărbunelui și a gazelor naturale.

Lumea a generat cu aproape o treime mai multă energie solară în prima jumătate a anului față de aceeași perioadă din 2024, acoperind 83% din creșterea cererii globale de electricitate.

Cronologia viitorului schimbărilor climatice

În concluzie, o cronologie a acțiunilor viitoare planificate de organismele guvernamentale și nu numai ne arată că, deși trebuie să continuăm să ne îmbunătățim, s-au făcut progrese, iar altele sunt în curs de desfășurare.

Scriem continuarea:

• 2025–2027 – desfășurarea masivă a stațiilor de încărcare și reciclarea obligatorie a bateriilor.
• 2026–2034 – Piața „drepturilor de a polua”: sistemul UE de comercializare a cotelor de emisie (EU ETS). UE prevede acum eliminarea treptată a „cotelor gratuite” de pe piața carbonului între 2026 și 2034.
• 2030 – Reducerea cu 55% a emisiilor mașinilor noi în Europa.
• 2030 – OMI, organizația specializată a Națiunilor Unite care se ocupă de transportul maritim și de decarbonizarea acestuia, își confirmă obiectivul de reducere cu 20% a amprentei de carbon a transportului maritim global față de nivelurile din 2008.
• 2035 – Regulamentul Fuel EU Maritime introduce utilizarea obligatorie a energiei electrice la țărm în marile porturi ale UE pentru a limita emisiile legate de operațiunile portuare.
• 2035 – Sfârșitul teoretic al mașinilor noi cu motor termic în UE.
• 2050 – Uniunea Europeană își propune să atingă neutralitatea climatică până în 2050. Această neutralitate a emisiilor de carbon reprezintă una dintre soluțiile menționate în Acordul de la Paris pentru a limita încălzirea globală la sub 2 grade Celsius față de nivelurile preindustriale.

Sursă BBC

‍