Pentru a înțelege Forex-ul înainte de Forex: Imperiul Roman

« Pecunia non olet », spunea împăratul Vespasian.

Banii rămân bani, „n-au miros”, mai exact, indiferent de unde provin sau cum sunt numiți.

Într-un Imperiu aflat la apogeul expansiunii sale, v-ați întrebat vreodată ce monedă era folosită pentru a mulțumi pe toată lumea?
‍
Civilizațiile din trecut au fost pionieri în multe domenii. Inclusiv în „gestionarea financiară”, înainte ca acest termen să devină un clișeu. 

Vă propunem o incursiune în istoria pieței lor valutare, cu mult înainte de Forex.

‍

Nu valorează nici cât o ceapă degerată!

Spre deosebire de prezent, valoarea monedei în lumea premodernă deriva în principal din metalul din care era confecționată. Astfel, fiecare monedă avea o valoare „intrinsecă”. Nu era o chestiune de opinie, ci un fapt.

Moneda de bază a Imperiului Roman era denarul (Denarius), făcut din argint. Totuși, pe măsură ce timpul a trecut și provocările au apărut, împărații au devalorizat denarul reducând treptat conținutul de argint, până când a devenit practic inutil ca monedă.
Aceasta este, în esență, baza inflației.

‍

Ei bine, poate fi greu de crezut, dar inflația de acum două mii de ani nu este atât de diferită de cea de astăzi, în linii mari.

Dar asta nu e tot. Fie pentru a scăpa de crizele financiare ale romanilor, mari cheltuitori și amatori de viață bună, fie pentru a specula pe cursul valutar, eterogenitatea monetară a regiunilor cucerite de Imperiu a dat naștere unei figuri aparte: nummularius, adică schimbătorul de bani.

‍

Privire de ansamblu  

‍

La apogeul său, în anul 117 d.Hr., Imperiul Roman număra 130 de milioane de locuitori pe o suprafață de 1,5 milioane de kilometri pătrați. Comerțul genera venituri considerabile pentru Roma, însă orașul în sine avea 1 milion de locuitori, iar costurile creșteau pe măsură ce imperiul se extindea. Aceasta a fost cauza principală a crizei financiare a Imperiului.

Primii care au resimțit acest lucru au fost soldații, care au cerut Imperiului salarii mult mai mari, ca urmare a scăderii calității monedelor.

‍

Odată cu explozia costurilor logistice, militare și administrative, precum și cu jefuirea metalelor prețioase de către inamici, cetățenii romani au fost supuși unor taxe tot mai mari pentru a susține cheltuielile Imperiului.

Suntem de acord că „banii sunt bani”, dar ce poți face cu ei dacă nu mai poți cumpăra nimic?

‍

Piața valutară 

‍

Acest lucru ne aduce la următoarea întrebare: existau și alte monede care își păstrau valoarea și stabilitatea în diferitele zone ale Imperiului? Răspunsul este da. Interesa acest lucru Roma? Nu prea.

‍

Roma a stabilit unul dintre primele sisteme monetare standardizate.

‍

Prin baterea unei monede uniforme pe toate teritoriile sale vaste, Imperiul a făcut comerțul și colectarea taxelor extrem de eficiente. Această uniformitate a încurajat schimburile între regiuni care, anterior, se bazau pe troc sau pe alte monede. 

‍

Însă mulți nu au renunțat la propria monedă, de unde și necesitatea unor reglementări pentru gestionarea schimburilor. Egiptul, de exemplu, a păstrat un sistem monetar propriu și închis, deoarece moneda locală era foarte utilizată acolo. La fel s-a întâmplat și la Pergam, în Turcia, unde „christophori” au rămas principala monedă și erau mult mai răspândiți decât denarul sau aureusul.

‍

Cu toate acestea, negustorii aveau adesea nevoie să convertească moneda locală în monedă romană pentru a efectua schimburi comerciale. Astfel au apărut schimbătorii de bani, cunoscuți sub numele de nummularii/a, pentru a facilita aceste tranzacții.
Ei au fost, dacă vreți, strămoșii Keewe. 

‍

Aceștia verificau autenticitatea monedelor, schimbau valute străine și ofereau uneori servicii bancare, marcând prima formă de activitate de schimb valutar.

‍

În cele din urmă, dacă rămânem la tema „schimbului”, nimic nu s-a schimbat prea mult, nu-i așa?